Programul  MEET AND CODE
Activitatea Girls do IT, too!

În data de 09.10.2024, între orele 15 :00-18:00, s-a desfășurat activitatea Girls  do IT, too! cu un grup de 25 de elevi în laboratorul de informatică al Liceului Teoretic „Pavel Dan’’ din Câmpia Turzii. Evenimentul Girls do IT too! a câștigat o finanțare prin programul Meet and Code (https://meet-and-code.org/), susținut la nivel european de Amazon.

În România, programul este coordonat pentru cel de-al 8-lea an consecutiv de AsociațiaTechsoup, care sprijină organizații nonprofit, profesori, învățători, viitori învățători și tineri pentru a-și atinge potențialul prin resurse și oportunități create de și cu tehnologie. Techsoup este câștigătoare a premiului Digital Skills for Education din cadrul European Digital Skills Awards în 2017, competiție organizată de Comisia Europeană.

Mai multe despre misiunea organizației și programele Asociației Techsoup pentru organizații nonprofit și pentru profesori pe www.asociatiatechsoup.ro

Evenimentul Girls do IT, too ! este implementat de Asociația “Părinți pentru copii’’ din Câmpia Turzii și are ca scop motivarea elevelor Școlii Gimnaziale “Avram Iancu’’ pentru  a-și dezvolta competențele din domeniile STEM și pentru a se familiariza cu lumea roboticii.

Echipa Extropy Robotics a Liceului Teoretic „Pavel Dan” a avut deosebita plăcere de a fi gazda activității „Girls do IT, too!” din cadrul programului Meet and Code. Elevii Școlii Gimnaziale Avram Iancu au pășit în lumea fascinantă a 3D Modelling și a designului prin familiarizarea cu programul SolidWorks. Pe parcursul a trei ore de training intens, cursanții au învățat noțiuni de bază despre acest program de proiectare și modelare geometrică tridimensională, dobândind atât competențe de utilizare a programului cât și competențe TIC .

Obiectivele acestui eveniment sunt formarea deprinderilor de bază ale elevilor, folosirea unui software de modelare 3D (SolidWorks) și printarea lucrărilor acestora în format 3D.

Mulțumim Meet and Code și partenerilor noștri, Scoala Gimnazială „Avram Iancu” și Asociația „Părinți pentru copii” din Câmpia Turzii, pentru inițierea acestui program atât de util tinerei generații.








Comments

Popular posts from this blog